După ce au cucerit cerul prin Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire de pe
Terra, guvernanţii din Dubai au acum planuri mari pentru tărâmul de sub
ape. Aceştia pregătesc o nouă premieră mondială: construirea primului
hotel subacvatic din lume.
Drydocks World, o ramură a companiei de stat Dubai World, a semnat un
contract cu compania elveţiană BIG InvestConsult pentru construirea
hotelului Water Discus.
Hotelul va fi compus din două structuri masive în formă de disc, una
situată deasupra nivelului apei şi alta sub nivelul apei. Cele două
părţi vor fi conectate prin 3 puţuri, la care se adaugă structura
centrală, dotată cu un lift.
Porţiunea subterană a hotelului va fi situată la 10 metri sub nivelul
mării şi va avea o porţiune utilizabilă de 1.000 de metri pătraţi,
urmând să fie dotată cu 21 de camere duble, din care oaspeţii vor putea
admira direct vietăţile ce trăiesc în apele din zonă. De asemenea, în
planurile hotelului sunt incluse o cameră de decompresie, un spa, o
grădină şi un heliport în porţiunea de suprafaţă, pentru confortul
oaspeţilor care doresc să sosească pe cale aeriană.
Costul estimat al hotelului este de 120 de milioane de dolari. „Suntem
extrem de mândri şi de încântaţi să fim asociaţi cu un astfel de proiect
unic în lume”, a comentat Khamis Juma Buamim, şeful Drydocks World.
vineri, 23 noiembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu